Yupiiiiiii!!!! Echipa ALTFEL s-a calificat in finala!!!!

Bunăăă dimineaţaaa!

Aşa a început dimineaţa preselecţiilor. După o noapte luuungă de repetiţii şi strategii de lucru, ne-am trezit cu noaptea în cap pentru a nu întârzia la preselecţii. Bineînţeles că am ajuns muuult mai devreme, pentru că Vio nu m-a crezut când i-am zis ca plecam prea din timp dar aşa e el …mai nerăbdător din fire. Whatever … ajunsă în Bucureşti, vineri la ora 17, am tras un pui (uriaş) de somn şi apoi, am aşteptat împreună cu Anca să vină Rox, Dana şi Vio pentru a repeta prezentarea. După numeroase exerciţii de mimică, gesturi, tonalitate am reuşit să terminăm repetiţiile şi să ne împăcăm cu gândul că va fi bine şi că vom trece în finală. Noaptea dinaintea preselecţiilor a fost foarteee lungă şi nu aveam somn dar … aveam LIMBARNIŢĂ 😀 Totuşi, a fost foarte constructivă … pentru că am avut succes! Şi … după cum ziceam … dimineaţa de sâmbătă a început foarte devreme…cu BUNĂĂĂ  DIMINEAŢAAA bineînţeles şi când Vio ne-a sunat să ne spună că e deja în faţa blocului, la ora 8:30 in ză morning, i-am zis că “nu mi-am băut înCĂ CAfeaua” … deci trebuie să ne mai aştepte 😀 Într-un final am ajuns la destinaţie, la Centrul Cultural Metropolitan şi … ne-am prezentat campania … ne-au trecut şi emoţiile … şi iată-ne în finală! Sincer, nu a fost greu, nu am avut prea multe emoţii … ne-am descurcat bine … juriul a pus cam multe întrebări-întrebatoare … dar am făcut faţă .. .ne-am pus minţile noastre tinere, creative şi diferite la contribuţie şi uite-aşa, ALTFEL va fi în finală!

RALUCA

Published in: on April 26, 2009 at 7:32 pm  Comments (2)  

Blog de echipa

… pentru că suntem o echipă

logo-altfel2

Published in: on March 30, 2009 at 5:44 pm  Leave a Comment